Aveam sa vizitam peste 50 de apartamente.
Aveam se întelegem, încet-încet, care e structura lor : cladiri dispuse ca pe laturile unui patrat, cu cel putin o curte interioara, in mijloc, în interior.
|
Curte interioara (uneori complet libera, alteori - ca aici - ocupata de garaje sau terasele apartamentelor de la etajul 1) |
|
|
Fiecare apartament construit pe un teren îngust si lung, cladirea are intrarea din strada, dar terenul care îi este alocat se desfasoara pe lungime - culoar luuuung obligatoriu.
|
Culoar fara sfîrsit, omniprezenta gresie neagra si eternul plafon fals, obsesivii pereti "menta" |
Din acelasi motiv, veti observa ca foarte multe boutique-uri sau magazine spaniole au doua iesiri, la doua strazi, caci magazinele ocupa tot parterul unui asemenea imobil, deci echivalentul unui intreg etaj.
Terenul lung si îngust permite locuintelor o dubla expunere : spre strada si spre curtea interioara a imobilului. Intr-un mediu atît de calduros, aceasta dubla expunere permite apartamentului sa aiba si soare si umbra, in functie de momentele zilei.
Apartamentele vechi (dinainte de razboi), au dormitoarele la strada - historic vorbind, ele nu aveau rol de dormitor, ci de salonas de primire, de luat cafeaua... Fiind prea mici pentru a raspunde cerintelor unei sufragerii, astazi au fost transformate sistematic în dormitoare. De aceea sintem surprinsi sa vedem ca dormitoarele dau spre exterior, acolo unde ne-am fi asteptat la sufragerie.
Salonul, de fapt "living-room" (camera în care are loc activitatea familiei) da adesea spre o larga curte (interiorul patratului despre care vorbeam mai sus).
Antreul, de asemenea, este in general patrat (greu sa-l numim hol, in acceptia lunga pe care o avem noi despre el). Mare, larg, impunator.
Uneori mai mare decit acel nelipsit mic-dormitor despre care vorbeam intr-un articol anterior.
Din nou, din ratiuni istorice : în antreu se facea... impresie : acolo erau primiti cei care livrau bunuri (de piata, de consum, marfa), acolo se prezentau vizitatorii si îsi faceau, astfel, o prima impresie.
Între antreu si salon, un culoar lung (cum ziceam, expunere dubla, teren de constructie ingust).
Pe o parte si pe alta a culoarului, sint dispuse dormitoarele (la umbra, la racoare, dind adesea spre cîte o curticica interioara minuscula (cit sa deschizi fereastra si sa aerisesti), intunecoase desigur. Atît de întunecoase încît cu greu ai sta în ele fara sa aprinzi lumina. Dar spaniolii nu stau în ele, spaniolii doar vin sa doarma în ele.
In functie de suprafata apartamentului, vom regasi unul sau doua dormitoare foarte mici (abia peste 2 m latime, uneori nici atît; 3 m sau peste, lungime) - camerele servitorilor de pe vremuri. Adevarate celule, adesea fara fereastra - spaniolii le numesc "camere oarbe". Ele iau lumina printr-o ferastruica ca de ghiseu, situata aproape de nivelul plafonului foarte inalt. Lumina provine sau dintr-o camera alaturata, sau dintr-un culoar alaturat, mai niciodata direct de afara.
Sistematic, apartamentele spaniole, dispun de asemenea camere. Si obiceiurile au radacini adînci. Acolo unde europenii ar transforma un asemenea spatiu in garderoba, spaniolii inca îi dau o folosinta de camera : un pat, o noptiera, o veioza. Spartiat.
Bucatariile, de asemenea, mici. Spaniolul maninca afara, maninca in baruri, pe terase, in restaurante. Preturile sint mici chiar si pentru ei, este un obicei care se perpetreaza, deci trebuie sa ramîna accesibil. Si este. Si-o pot permite. Acasa însa, bucataria este... mini.
Vizitam, vizitam, vizitam - aceasi structura arhitecturala. Apartamentele par copiate unele dupa altele. In centrul vechi, in cartierele centrale, cladirile sint relativ joase (2-3 etaje). Desigur, fara lift. Si cu scari vechi, cu trepte inegale. Greu de urcat - cu cit etajul este mai sus, cu atît scarile devin mai înalte pe mesura ce ne apropiem de el.
Ne paste disperarea. Vrem Spania pentru soarele ei, dar dam de apartamente întunecate, cu cite o camera oarba in fiecare. Vrem balcon, dar cele mai multe au unul de 15 cm si un altul care da... spre curtea interioara (in el, multi pun masina de spalat - da, este si un robinet instalat în el). Nimic nu corespunde standardului cu care sîntem obisnuiti, la care speram chiar si pentru un apartament care este menit sa fie doar un apartament de vacanta. Banul e ban si nu vrei sa-l dai pe o cosmelie care sa te deprime de cum îi treci pragul.
Incepem sa vizitam apartamente de lux, foarte scumpe, pentru a ne face o idee asupra lor. Deprimam : exact aceeasi structura, aceleasi probleme, aceeasi omniprezenta camera oarba cu ferastruica de ghiseu, aceeasi curte minuscula intunecata în interiorul cladirii - totul identic. Dar la o scara mai mare : treceam de la 75-100 m², la 200-250 m². O chestiune de suprafata si de pret, însa aceeasi arhitectura, aceeasi distributie.
Unul din apartamentele scumpe, desi cu ferestre largi, avea o sufragerie foarte intunecoasa pentru ca dadea spre... peretele, verde, al cladirii de alaturi. Singura priveliste posibila.
Nu mai vorbesc de eternele plafoane false, coborîte la înaltime de om, de baile si bucatariile cu faianta "grafica" sau cu flori - tip anii '70 - de solurile cu linoleum sau, de obsesia gresie negre peste tot. Acestea, desigur, se puteau scoate. Cum se puteau scoate mobilele vechi si complet demodate (da, chiar si în familii tinere, cu copii mici, acolo unde te-ai fi asteptat sa gasesti un decor ceva mai modern sau, ma rog, vechi dar cu stil. Sa va povestesc si despre cablurile electrice îmbracate in fier de ata de bumbac (ca pe vremea bunicii) sau de crucifixul de jumatate de metru pe peretele dormitorului ? De lipsa totala si trista a cartilor (cu mici exceptii), sau de balcoanele folosite drept magazie (pentru ca apartamentele valenciene nu dispun de pivnite - pericolul istoric al iesirii din matca al rîului Turia, pe vremea cind albia nu îi fusese inca deturnata a impus o arhitectura fara subsoluri) ?
Vizite cu iz istoric si impresia de a intra intr-un film : chiuvete de bucatarie din marmura gri, cu... jgheab alaturat (desigur, tot din marmura), pentru spalatul "la mîna" sau pe "plansa de lemn" al rufelor... - întîlnite înca în doua apartamente de pe la 1900... Si asta nu la tara, ci în plin centru, modern, al celui de-al treilea oras al Spaniei.
| | |
Fereastra la nivelul plafonului, plafon fals |
| | | | | |
Bucataria în stil "anii '70" |
|
Sol cu linoleum, într-un apartament abia renovat |
|
Baia, cu faianta de prin 1971-1972 |
Sîntem departe si cu disperare de ideea noastra initiala de a da o mîna de vopsea si de a ne instala cu citeva mobile de... vacanta !
Vizitam, vizitam si... sintem gata sa renuntam.